Comentariu: Camil Petrescu — Patul lui Procust

a) Patul lui Procust este un roman expresionist, construit pe voci ideologice, având ca temă problema intelectualului, dar şi realitatea social-istorică românească de la începutul secolului al XX-lea. Ideea este aceea a incompatibilităţii dintre viaţa socială şi viaţa interioară a intelectualului.

Subiectul este luat din realitatea social-istorică şi este impregnat de simboluri. Titlul romanului este încărcat de semnificaţii mitice, fiindcă uriaşul care închide drumul spre Atena, spre înţelepciune, spre cunoaştere şi este ucis de eroul eliberator, semizeul, Tezeu, este însăşi societatea burgheză. Aşa cum Procust aşeza călătorii pe un pat spre a-i lungi sau a-i scurta după măsura acestuia, tot astfel societatea burgheză impune limite inumane, legi, reguli, care schilodesc sau distrug personalitatea umană, omul în sine, valoarea lui spirituală.

Romanul se afirmă de la bun început ca aderând la realism prin atitudinea critică, la simbolism prin sugestiile date mitului lui Procust, la clasicism prin mitul antic şi conceptul de armonie şi echilibru, la expresionism prin problematica conştiinţei.

Tehnica romanului ridică problema raportului dintre scriitor şi erou. Pentru a răspunde nevoii de autentic, de veridic, de viaţă trăită, pe care îşi propune să le aducă orice scriitor realist în general şi Camil Petrescu în special, autorul inovează o structură compoziţională pe voci, dând o autonomie accentuată eroilor săi.

El simulează că invită pe doi dintre ei, Doamna T. şi Fred Vasilescu, să scrie ei textul pentru a-şi exprima amprenta psihică proprie, lipsită de elementele amprentei autorului.

Compoziţia textului ne apare, astfel, structurată din trei segmente complet diferite, ‘adunate printr-o tehnică de colaj.

Textul T., realizat de doamna T. (Măria T. Mănescu), este alcătuit din trei scrisori într-un stil liric, feminin, cald, autentic, intimist. Epistola este o specie clasicistă şi sunt realizate romane în genul epistolar ca cel al lui Laclos, Legături/e primejdioase. Textu este realist, de factură romantică şi cu elemente clasiciste. Are o amprentă psihic; construită pe afecte, senzaţii, tendinţe, reflexe, adică pe categorii ale subconştientului cu elemente ale sistemului volitiv: reacţii, atitudini, hotărâri, scopuri. Povesteşte episodul erotic dintre doamna T. şi Fred Vasilescu.

Textul Fred aparţine lui Fred Vasilescu şi este intitulat într-o după amiază de august. El este construit după regula celor trei unităţi: de loc, de timp şi de acţiune, preluată din clasicism, dar aplicată parţial în realism. El are ca subiect drama poetului Ladima. Este un text masculin, viguros, realist, construit pe o amprentă psihică, alcătuită din categorii ale sistemului volitiv.

Textul autorului este complementar şi este alcătuit din note false, comentarii, fragmente de articole, poeziile poetului George Demetru Ladima, Epilogul II şi are o amprentă de tip noetic. Dă compoziţiei romanului un accentuat aspect de colaj.

Patul lui Procust este romanul consecinţelor relaţiilor din cadrul societăţii burgheze. Rdii sunt nişte mutilaţi psihic de monstruoasa şi satanica societate capitalistă. Ei caută un drum de ieşire din labirintul social, unde spiritul satanic, minotaurul, nu mai este ucis de Tezeu, ci fiecare trebuie să-1 ucidă în el însuşi. în acest sens, ei caută să iasă din labirintul egoismului, păcatului şi întunericului, sunt disperaţi, sufocaţi, se sinucid ca Ladima şi, probabil, Fred Vasilescu sau se resemnează ca Doamna T.

b) Textul T. este realist, dar de factură romantică şi are ca temă episodul erotic dintre Fred Vasilescu şi Doamna T, care începe cu punctul culminant, adică ruperea cuplului. Eroina mărturiseşte: „ Veneam în ziua aceea cu braţul plin de flori”, metaforă care exprimă trăirea sentimentului de iubire în interior şi este sublimat în milă: „o milă imensă de bucuria mea şi de florile pe care le aveam în braţe”şi apoi în ruşine: „mi-ar ti fost ruşine să mă vadă servitoarea că aduc flori neprimite acasă”.

Afectul se sublimează şi dă o altă înţelegere a faptului cunoscut, a respingerii ei de către omul iubit, incapabil să iasă din cătuşa egoismului prin iubire. De aceea eroina îl compătimeşte:„mi-a fost milă de el”, ca semn că a înţeles că egoismul a fost mai tare decât iubirea din sufletul lui Fred şi de aceea el a pus servitoarea să-i spună că nu-i acasă.

Pretextul întâlnirii cu un prieten din copilărie al doamnei T. este folosit pentru rememorări, când, elevă fiind, el o conducea la şcoală, o iubea şi a vrut să se sinucidă, cînd a aflat că ea urmează să se mărite cu un inginer şi să plece în Germania. Textul este impregnat de elemente impresioniste: „N-aş fi vrut să se omoare, o, de loc, dar m-am gîndit uneori ce impresie ar fi făcut în orăşelul nostru sinuciderea lui din cauza mea” şi de senzaţii feminine: „Moda cerea mult un galben de culoarea lămâiei, care la început mă jignea dar, când îl vedeam purtat de mai toate femeile frumoase, lăudam croitoreasa, care îmi impusese culoarea”. Indirect, eroina spune că are gândirea construită pe conceptul de mimesis. Ea foloseşte imaginea pentru a o transforma în suport pentru afecte, intenţionalităţi, reacţii: „Dar când i-am întâlnit ochii i-am recunoscut nu pe ei ci privirea”. Sunt surprinse asociaţii, corespondenţe, sugerând elemente de simbolism: „parfumul care făcea parte din vechea mea dragoste ca mirosul dintr-o grădină”. Alte reacţii au o evidentă tentă realistă: „nu-mi place să fiu văzută în tovărăşia unor bărbaţi mizeri ca înfăţişare, cu ghetele scâlciate, cu mâinile neîngrijite’‘.

Amprenta psihică a eroinei este feminină, delicată, subtilă, cromatică, lirică, intimă, exprimată prin categorii ale subconştientului: afecte, senzaţii, reacţii, elemente de memorie, tendinţe, la care se adaugă categorii ale sistemului volitiv: motivaţii, scopuri,

opţiuni, reacţii, intenţii: „încruntasem sprincenele ca să nu-mi dea lacrimile”. Finalul brusc al textului nu este un capriciu, ci o confirmare a delicateţii eroinei, care refuză să se dezvăluie dintr-o pudoare de reţinută candoare în cele mai intime dimensiuni ale personalităţii.

Textul T. are forma unor flori delicate, aşezate în vasul amplu al textului Fred, iar textul autorului are parcă rolul apei din vas, care dă funcţionalitate celor două structuri. Astfel, delicateţea sufletului floare al eroinei nu poate găsi o rezonanţă cu structura sufletului închis în egoism ca un vas al lui Fred Vasilescu. Atenuarea este realizată de către autor, care cu versatilitate caută să străbată spaţiul dintre cele două structuri atât de diferite.

c) Textul Fred, intitulat într-o după amiază de august, încorporează mai multe voci, mai multe ideologii, fiind în esenţă realist şi se caracterizează prin plurilingvism.

Vocea Fred este construită pe conceptul de cârpe diem şi descrie momente din viaţa socială ca: dejunul lui Fred Vasilescu cu doi scriitori, vizita la Emilia, rememorarea întâlnirilor cu Ladima, episodul erotic cu doamna T, episodul de la Techirghiol, problematica socială umană, drumul său spre conştiinţă. El joacă rolul seducătorului; în exterior este un Don Juan de Bucureşti, dar în el se trezeşte căutătorul. Destinul lui George Demetru Ladima îl fascinează şi caută să afle, din scrisorile păstrate de Emilia, cât mai multe despre el. Fred Vasilescu moare într-un accident de avion, fără a se putea şti dacă nu este o formă de sinucidere. Este o voce voluntară, puternică, care caută un răspuns la o întrebare nerostită.

Vocea Ladima se exprimă prin scrisori, prin poezii, prin articole. în textul Fred găsim scrisorile păstrate de Emilia. Este vibraţia unui om sincer, viu, dornic de a trăi, de a iubi. Este lovit social prin grosolănia lui Nae Gheorghidiu, care-1 sileşte, prin comportamentul lui josnic şi perfid, la compromisuri şi umilinţe. Ladima este lovit şi de Emilia în planul personal. Delicateţea îl obligă să motiveze sinuciderea printr-o scrisoare către doamna T. Vocea Ladima are ramificaţii în textul autorului prin versuri, articole sau aspecte povestite de către autor din redacţia ziarului Veacul.

Vocea Nae Gheorghidiu este a unui demagog, versatil, lipsit de caracter, imoral, brutal, ipocrit, laş. în Parlament nu ridică probleme legate de circumscripţia, care i-a dat mandatul, ci doar probleme personale. îl foloseşte pe Ladima cât are nevoie şi apoi îl abandonează. Este speriat când Ladima îl găseşte la Emilia.

Vocea Emilia este un model de nimfomană vulgară, care se crede actriţă. Ea comentează episoadele legate de vizitele lui Ladima, conţinutul scrisorilor, povesteşte episoade din lumea teatrului.

Vocea procurorului este rece, obiectivă, logică şi dă o motivaţie realistă sinuciderii lui Ladima.

Vocea Penciulescu este a unui parazit şi exprimă o ideologie materialistă pragmatică. Este violentă şi ostilă, a unui revoltat de profesie.

Vocea Bulgăran este rece, severă, grosolană, ateistă, scientistă. El este, de fapt, autorul moral al sinuciderii lui Ladima, fiindcă, în loc să-1 ajute la momentul de impas ca prieten, el îl loveşte pe Ladima determinându-i sinuciderea.

Vocea Cibănoiu este a unui teosof. Este caldă, umană şi plină de compasiune. Nu 1-a ajutat pe Ladima în momentul decisiv.

Amprenta psihică a textului este accentuat volitivă. Aspiraţia lui Fred Vasilescu de a pătrunde la Jokey Club este expusă prin textul autorului, unde se arată că, fiind refuzat, îşi propune să devină un as al aviaţiei. Nu izbuteşte, iar căderea lui cu avionul este ambiguă. Jurnalul lui oferit doamnei T. de autor stârneşte multă curiozitate.

d) Textul autorului este complementar, explicativ, echilibrat, neutru, obiectiv şi este alcătuit din elemente eterogene, adunate printr-o tehnică de colaj: articole, poezii ale lui Ladima, comentarii la arta actorului, pe care le preia din Modalitatea estetică a teatrului, false note, Epilogul II. El îşi propune să lege două texte, vădit distanţate ca structură, şi să dea o imagine complementară asupra eroilor.

Astfel, imaginea doamnei T. se construieşte din textul propriu, din textul Fred, dar şi din imaginea obiectivă sugerată de textul autorului.

Imaginea lui Fred Vasilescu este realizată tot din straturi succesive. Din textul propriu avem imaginea unui om de lume, care ia masa cu doi scriitori. Este îndrăgostit în raporturile cu doamna T. şi, ca tânăr lipsit de principii morale, îl găsim cu Emilia. Fred este un ambiţios în textul autorului, un egoist în textul doamnei T.

Textul autorului are sensul de a construi contextul social, ne redă elemente din viaţa parlamentară, ne prezintă redacţia ziarului Veacul, la care lucrează Ladima. Re­produce articole şi poezii ale lui Ladima ca: Parafă, Cer final, Samarcanda, Patul lui l’rocust, care dau, în mod simbolic, mesajul romanului. Se redă discursul lui Nae Gheorghidiu din Parlament, articolul lui Sir James Jeans Soarele care moare, care promovează concepţia sa ateistă şi determină sinuciderea lui Ladima. Se reproduc reacţiile la articolele lui Ladima, se explică numele doamnei T, se discută probleme ca fizicul în teatru, vocea, talentul.

Simularea actului creator, realizat de personaje, este un mod de a transpune în proză ceea ce făcuse Luigi Pirandello în teatru cu piesa Şase personaje in căutarea unui autor. Se discută conceptele de mimesis, catharsis, poezie pură, poetul profet, se pun în circulaţie panseuri ca: „ vocea femeii care iubeşte este frumoasă”, „stilul frumos doamnă e opus artei”, „un scriitor e un om care exprimă în scris, cu o luni narăsinceritate, ceea ce a simţit, ceea ce a gândit”, „nici unul din marii scriitori n-a avut talent”.

e)  Patul lui Procust este un roman realist de factură expresionistă şi are o structură secvenţială, alcătuită printr-o tehnică de colaj, a unor texte diferite: textul T, textul Fred, textul autorului, care, la rândul lor, sunt divizate şi au amprente psihice diferite, plurilingvism. în interiorul lor avem mai multe voci, ceea ce întăreşte structura compoziţională foarte eterogenă a romanului, care imită arborescenta, modelul vegetal al unui copac. Chiar imaginile eroilor se construiesc treptat din trăsături diferite, care se suprapun parţial şi au mai mult un caracter complementar. Imaginea lui George Demetru Ladima este diferită în textul Fred, faţă de textul autorului. Demn, orgolios, bătăios, ca director al ziarului Veacul, concesiv, disperat, când rămâne fără posibilitatea de a-şi câştiga existenţa. De aceea Ladima ocupă, în galeria eroilor intelectuali ai lui Camil Petrescu, un rol intermediar. Cât are posibilitatea să scrie, să critice societatea burgheză, cât este angajat în lupta socială, apare ca un om puternic; când îşi dă demisia devine umil, fiindcă problemele personale îl copleşesc. Nae Gheorghidiu 1-a manevrat cu dibăcie şi, după campania de presă, pe care o duce Ladima, este reprimit în Partidul Liberal, ca să nu demaşte toate culisele, corupţia, manevrele şi viciile acestui partid.

Pus să-i laude pe cei atacaţi până atunci, Ladima îşi dă demisia, crezând că într-o societate coruptă, venală, ipocrită, meschină, în care omul este o marfă, valoarea lui va li luată în consideraţie.

Ladima, ca şi Gelu Ruscanu, Andrei Pietrarii, Ştefan Gheorghidiu, nu are Dumnezeu, este, de fapt, ateu ca autorul. De aceea este friabil şi se sinucide. Nimeni nu se sinucide, decât atunci când ajunge pe treapta a douăsprezecea a păcatului. Ignorant în problemele de suflet, autorul transmite propriile sale limite de înţelegere eroilor săi. De aceea Ladima este orgolios, fiindcă nivelul de orgoliu este măsura prezenţei duhului rău în om. El are o relaţie penibilă cu Emilia, crede că are dreptul la a-i judeca pe alţii, adică să nu vadă bârna din ochii proprii. Eşecul lui este eşecul pseudointelectualului ateu, care crede că morala este o chestiune teoretică, şi nu un semn al drumului spre Dumnezeu. Lecţia, pe care autorul o dă eroilor săi, dar şi cititorilor, este să nu facă la fel ca ei. „O soţietate fără prinţ/puri”, cum o caracteriza I.L.Caragiale, dominată de „enteresul şi iar enteresul”, nu are nimic comun cu morala şi cu Dumnezeu. Ea mutilează sufletul, îl amputează, îl ucide, fiindcă este dominată de bani, adică de duhul satanic. Aşa este şi societatea actuală.

Camil Petrescu este o personalitate creativă de nivel inventiv, fiindcă tehnicile de roman folosite: de dedublare a eului, de reflectoare sau oglinzi paralele, de colaj, de voci ideologice, sinteza estetică, realizarea prin elemente complementare a imaginii eroilor, îl aşază pe acest plan. De aceeaşi factură este şi discuţia despre intelectual, care * are limite, fiindcă intelectualul nu trebuie să fie doar un om, care ridică şi dezbate probleme, ci el trebuie să ştie să găsească rezolvarea lor. Mai mult, intelectualul la Camil Petrescu putea să găsească, aşa cum a găsit într-o situaţie mult mai grea, Apostol Bologa din Pădurea spânzuraţilor, o ieşire prin Dumnezeu. Sinuciderea lor exprimă de fapt eşecul filosofiei, fiindcă intelectualul, fără viaţă creştină, fără credinţă este gol, o fantoşă. Măsura omului este dată de credinţa lui, fără ea viaţa, omul nu au sensul de a fi.