Liviu Rebreanu — Răscoala

a)  Romanul Răscoala are ca temă revoluţia burghezo-democrată în momentul ei cel mai important, când burghezia preia puterea politică. Ideea este că o societate parazitară, ca societatea feudală românească, reprezentată de monarhia absolutistă prusacă a dinastiei de Hohenzollern, este sortită pieirii.

Subiectul îl constituie evenimentele de la 1907, pe care autorul le va analiza cu luciditate. Momentul de la 1907 este creat de burghezia în ascensiune, pentru a pune mâna pe puterea politică. Ea deţine majoritatea parlamentară, dar nu şi investitura parlamentară pentru a face guvernul, adică de a prelua puterea politică. De aceea agită masele prin presă, fiindcă ţărănimea, nemulţumită de pierderea pământurilor obţinute prin reforma lui Alexandru Ioan Cuza, este gata de revoltă. La un butoi de pulbere trebuie doar un chibrit. De aceea, ca în toate revoluţiile, burghezia a ridicat masele, a preluat puterea politică şi apoi a reprimat masele. Acesta a fost rolul sadic al partidului liberal.

Miron Iuga, reprezentantul conştiinţei clasei feudale, exprimă exact acest mesaj al romanului:„Promit averea noastră ţăranilor ca să stârnească duşmănie între noi şi ţărani. Ce le pasă lor dacă astfel se dă foc ţării? Pentru ei nu există interesul ţării ci numai interesul partidului lor. Sunt stăpânii oraşelor care ne exploatează cum vor. Nu le ajunge. Pe noi nu ne-au putut subjuga prin băncile şi creditele lor, nici prin indus­tria lor. Numai noi le mai rezistăm şi pentru că nu au izbutit să ne doboare altfel, iată-i apărătorii ţăranilor împotriva noastră, ei care n-au trecut bariera oraşelor de frică să nu-şi mânjească ghetele. Vor să împartă pământurile noastre ţăranilor, dar nu se gândesc să împartă cu nimeni beneficiile fabricilor şi băncilor lor. în fond vor să decapiteze pe ţărani omorându-ne pe noi, căci turma ţărănească fără păstori va fi pe urmă complet la cheremul lor. “Miron Iuga exprimă exact punctul de vedere al clasei feudale. El vede bine consecinţele pierderii puterii şi de aceea pentru el modul cum acţionează burghezia este o trădare de ţară: „Ce fac einu-ipolitică, e crimă”. Adevărul acestor cuvinte va fi confirmat de desfăşurarea evenimentelor: „Îţi face impresia unei destrăbălări uriaşe”. Este exact ceea ce se petrece în contemporaneitate, când burghezia comunistă s-a transformat rapid într-o burghezie trădătoare a intereselor naţionale.

b) Caracterul realist al romanului Răscoala se exprimă, în primul rând, prin faptul că eroii reprezintă categorii sociale şi acţionează în împrejurările revoluţiei burghezo-democratice.

Miron Iuga este tipul boierului autoritar. Fiul său, Grigore Iuga, este liberal. El înţelege necesitatea reformelor pentru a face ca tensiunile sociale să scadă. De aici conflictul cu tatăl său. Nadina Iuga, soţia lui, este varianta feminină a parazitului. Mondenă, răsfăţată, capricioasă, rafinată, imorală, fără minte, va sfârşi printr-o moarte violentă. Gogu Ionescu, vecinul de moşie dar şi rudă, este boierul parazit, monden.

Grupul social al arendaşilor este mai slab reprezentat. Ştefănescu este tipul arendaşului curajos, un fost militar, nu se teme de moarte, ştie ce să vorbească ţăranilor şi de aceea aceştia îl silesc să plece. Platamonu reprezintă categoria arendaşilor abuzivi. Vrea să cumpere moşia Nadinei. Cozma Buruiană este arendaşul servil, ataşat clasei feudale.

Grupul social al reprezentanţilor statului este la fel de bine diferenţiat. Prefectul Boierescu, conservator, moşier, este conciliant, demagog, caută să-i împace pe ţărani cu boierii. Prefectul Baloleanu este demagogul politic, care strigă pentru drepturile ţăranilor din Amara, dar pe care tot el îi împuşcă, fiindcă l-au ascultat şi s-au răsculat. Tănăsescu este ofiţerul abuziv, fără scrupule, forţa de şoc a clasei la putere. Nu şovăie să-i împuşte pe ţărani.

Grupul ţăranilor ne apare diferenţiat, individualizat, nu ca o masă amorfă ci vie. Eroii sunt caractere puternice. Trifon Guju este tipul ţăranului violent, sare la boierul Miron Iuga cu obrăznicie şi este împuşcat. Chirilă Păun este tipul ţăranului răzbunător. Fiul arendaşului Platamonu i-a sedus fata şi el îl mutilează. Toader Strâmbu este vio­lent, laş, imoral; el o ucide pe Nadina Iuga. Luca Talabă este tipul ţăranului blând. Ion Pravilă este primarul oportunist. Petre Petre este ţăranul cel mai reprezentativ pentru categoria socială, acumulând parcă trăsăturile de prototip.

Grupul intelectualilor este restrâns la Titu Herdelea, ziaristul cinstit, care caută să ia partea ţăranilor şi ajunge la un conflict cu militarii. Ziaristul Roşu apreciază lucid consecinţele monstruoasei coaliţii, după rocada puterii, când liberalii şi conservatorii se pupă în parlament. învăţătorul Nicolae Dragoş ia partea ţăranilor şi caută să-i ajute, dar este arestat.

Din însumarea lor rezultă o frescă amplă, vie, realistă, de mare pătrundere într-o permanentă mişcare. Evenimentele sunt urmărite atât în capitală, în parlament, în rândurile clasei feudale, cât şi în satele ţăranilor, într-un permanent contrapunct, într-o alternanţă bine regizată.

Tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din realitatea social-istorică. Se surprinde lupta pentru pământ a ţăranilor. Aflând că Nadina vrea să vândă moşia Babaroaga, ţăranii vor s-o cumpere, dar n-au cu ce şi vin la oraş ca să ceară sprijin de la autorităţi, în acest sens, Baloleanu vrea să-i ajute, dar nu face de fapt nimic. Boierul Miron Iuga vrea s-o cumpere şi-i explică destul de dur lui Grigore că o moşie flancată de ţărani, care au pământ, nu mai este rentabilă, fiindcă ţăranii nu mai vin să lucreze, decât în condiţiile puse de ei. De aici atitudinea lui dură: „Mulţimii îi trebuie bici şi frâu”. Se surprind petrecerile organizate de reprezentanţii clasei dominante, aservirea armatei, presei, parlamentului, administraţiei, justiţiei.

Caracterul realist al romanului este definit şi prin atitudinea critică a autorului. De aici la transformarea romanului într-un act de elaborare ştiinţifică nu este decât un pas. Scriitorul s-a documentat, a mers pe teren, a stat de vorbă cu participanţii la răscoală, a făcut o anchetă sociologică, ceea ce denotă caracterul scientist.

Creaţia se îmbină structural cu analiza psihologică mai ales în momentele când este pusă în mişcare masa, care nu mai apare unitară, ci diferenţiată. Astfel, când ţăranii pătrund în conacul lui Miron Iuga, acesta îi ceartă în loc să împace lucrurile. El este construit ca o voce ideologică a clasei dominante. Expresiile şi gândurile lui îl definesc ca lucid. El înţelege să apere interesele sale de clasă. De aceea se opune ca ţăranii să obţină pământ: „O moşie flancată de ţărani e condamnată la moarte”. Miron Iuga le spune ferm ţăranilor: „ vreţi voi pământ dar vreau şi eu”. El este, ca boier autoritar, un caracter de tip social, dar şi un prototip, fiindcă reprezintă conceptul de autoritate: „Mulţimii îi trebuie stăpân şi frâu, altfel vine anarhia!”. Când ţăranii se răscoală, el constată lucid: „în câteva zile au ajuns să dărâme toate zăgazurile autorităţii”. El crede că puterea trebuie menţinută de clasa feudală prin autoritate: „toate devastările şi toate destrăbălările ultimelor zile au fost numai concluzia inerentă a unor permanente abdicări de la autoritate”. El crede în autoritatea lui şi rămâne la moşie, deşi ar fi fost mai bine să plece, fiindcă trăieşte convingerea că unde şi când va fi prezent dânsul, „oamenii se vor sfii a trece laprădăciuni”. Când Trifon Guju îl înfruntă cu obrăznicie, el va fi depăşit de situaţia încordată, îşi va pierde luciditatea şi îl va împuşca pe Trifon Guju. Va fi ucis. Liviu Rebreanu arată foarte exact că răscoala a avut un caracter obiectiv, determinat de profundele contradicţii sociale, dar şi un caracter subiectiv, determinat de abuzurile, de comportamentul celor implicaţi în conflictul social.

Caracterul unicat al situaţiilor dă romanului originalitate. Astfel, după ce îl împuşcă pe Trifon Guju, Miron Iuga trăieşte o satisfacţie „care-i îngraşă inima”. O măciucă îl loveşte în cap cu atâta sete „că se auzi împrejur un pârâit”. Deşi mort, el rămâne în picioare, fiindcă „ţăranii înghesuindu-se să-1 loveascăparcă-1 sprijineau să nu cadă”.

Reacţia mulţimii este surprinsă poetic: „Mulţimea, frământată ca o baltă răscolită de o furtună năprasnică, se îndoia când încoace, când încolo, căutând parcă să-şi descarce mai repede furia ce o sugruma”. Caracterul simbolic al momentului morţii lui Miron Iuga este subliniat: „Ţăranii, îmbrâncindu-se fără odihnă, treceau peste trupul lui, îl călcau în picioare, apăsându-1 şi frământându-1 cu pământul, în care îşi înfipsese din viaţă toate rădăcinile”.

Nuanţarea, ca tehnică realistă, este uşor de urmărit în scena în care Petre este chemat de Mărioara, care-i spune că ţăranii l-au ucis pe Miron Iuga. Reacţia lui este spontană: „Fără altă vorbă îşi curmă lucrul şi porni grăbit, aproape fugind”. Pe drum se gândeşte că el „singur n-are să se poată lupta cu tot satul şi nici să oprească pe oameni de-a se răcori”. După ce vede pe Miron Iuga mort şi-i scoate pe ţărani din casă, vrea să-i oprească pe aceştia să distrugă conacul construit de Grigore Iuga pentru Nadina. Când vede fotografia Nadinei, care-1 privea cu dispreţ, el se înfurie şi loveşte c u barda portretul: „… zgomotul sticlei zdrobite păru o tânguire prelungă şi înţepătoare. Cioburile împroşcau din Jocul loviturii ca stropii de sânge dintr-o rană”. Apoi Petre este cel care-i îndeamnă pe ţărani să distrugă: „Daţi băieţi, ce staţi! răcni Petre cu ochii însângeraţi de mânie” şi să dea foc. Este aceeaşi tehnică, pe care am remarcat-o şi în romanul Ion, când un erou, pe două pagini, îşi schimbă atitudinea şi comportamentul într-o logică interioară surprinsă cu multă artă, dovedind calităţile de analist ale autorului.

Titu Herdelea este cel care în discuţia de la conac, după îngroparea lui Miron Iuga, Irage concluziile: „Dumneavoastră care reprezentaţi statul şi aveţi la dispoziţie toată uterea statului, dumneavoastră nu vă e permis să cădeţi în vina ţăranilor, care au călcat legile şi au săvârşit crime. Călcând legile, săvârşiţi şi dumneavoastră crime iar crimele dumneavoastră sunt mai grele, pentru că le săvârşiţi sub scutul statului şi abuzând de forţele lui de constrângere”. Replica lui Baloleanu este machiavelică: „Legal şi drept este orice contribuie la menţinerea şi întărirea statului”. Ideea că legea învinge revoluţia. „Numai fărădelegea provoacă şi propagă revoluţiile.’” este, de fapt, esenţa spiritului critic al autorului, fiindcă toate revoluţiile sunt o încălcare a legii, care apără interesele unei clase împotriva altei clase sociale.

c)  Problema pământului este principala problemă dezbătută în roman. în funcţie de această problemă, eroii se diferenţiază. Pentru Miron Iuga pământul este proprietate, privilegii, dreptul său, autoritatea, semnul apartenenţei la o anume clasă socială, la o anumită ideologie şi conştiinţă socială. Pentru Nadina Iuga pământul este o povară, de care ar vrea să scape. Arendaşii, ca Platamonu, consideră pământul ca semnul stabilităţii şi al siguranţei, fiindcă proprietarul poate să-şi schimbe oricând arendaşul. Pentru oamenii politici ca Baloleanu, pământul este subiect de manevre politice. Pentru ţăranii ca Serafim Mogoş, Chirilă Păun, Petre Petre, pământul este o sursă de existenţă demnă, un loc în lumea satului, un rost. Chiar primarul Pravilă, care are pământ, vine cu ţăranii la conac, fiindcă speră să primească pământ.

Pentru Titu Herdelea pământul este sursa contradicţiilor sociale. De aceea, când vine la Amara cu Grigore Iuga, îl întreabă: „Darpământurile oamenilor unde sunt?”. Chiar Grigore Iuga ar vrea să atenueze contradicţiile sociale, permiţându-le ţăranilor să cumpere pământ. De aceea o roagă pe Nadina Iuga să-i primească pe ţărani, fiindcă aceştia vor să cumpere şi ei Babaroaga. Miron Iuga însă nu vrea să permită ţăranilor să aibă pământ, fiindcă astfel n-ar mai veni să lucreze pentru el. Pentru Ilie Rogojinaru pământul este un mijloc de îmbogăţire. El îi spune lui Grigore Iuga: „Lăsaţi-i să muncească, nu-i obişnuiţi să aştepte să le dea statul ce nu sunt în stare să agonisească ei prin muncă”, fiindcă: „Dacă mâine îi daţi pământ de pomană, are să vă ceară pe urmă vite şi unelte de pomană, pe urmă bani de pomană…”

Ţăranii au căpătat pământ, dar într-o altă formă decât l-au dorit, aşa cum i-o spune ziaristul Roşu lui Titu Herdelea: „ Victimele sunt aruncate în gropi colective, fără cruce, să nu lase nici o urmă”, fiindcă „ interesele ţării cer ca atâtea milioane de ţărani să muncească flămânzi şi goi, pentru a procura câtorva mii de trântori bogăţiile, care să fie risipite în lux”.Dacă pentru boieri pământul le asigură o viaţă parazitară, pentru Stelian Halunga, specialistul, care-i administrează moşia lui Grigore Iuga, pământul este o profesiune, o problemă de viaţă.

d)  Stilul lui Liviu Rebreanu este sobru, realist, nuanţat, obiectiv, cu epitete, metonimii, simboluri strict funcţionale. Analiza are o gradaţie a evenimentelor interioare, cu un ritm algoritmic logic, care pune în paralel viaţa interioară cu cea socială a eroilor.
El ştie să asimileze neologismele, dar şi elementele limbii populare, într-o sintagmă de maximă expresivitate: „Pleacă sănătos şi să ne vedem, când ne-om vedea ceafa”, îi spun ţăranii lui Ştefănescu, că „te-am păscut noi”. Replicile acestuia sunt tot sugestive:
„că mă lăsaţi pe drumuri, lipit pământului”.

Metaforele, simbolurile, comparaţiile au un context unic, expresiv: „cioburile împroşcat/ din locul loviturii ca stropi de sânge dintr-o rană”, „câţiva ţănduri îl plezniră peste obraji zgâriindu-1 ca nişte gheare”, „flăcările mari izbucniră prin acoperiş ca o coroană luminoasă”, „mulţimea frământată ca o baltă răscolită de furtună”.

Epitetul primeşte o valoare deosebită. Petre Petre, venit să-i potolească pe ţărani, devine violent după ce vede portretul Nadinei, şi îi aminteşte rolul pe care 1-a avut în uciderea ei, fiind un conducător al răscoalei: „Daţi băieţi ce staţi! răcni Petre cu ochi însângeraţi de mânie’\ „Glasul i se uscă în gâtlej, numai buzele i se mişcau arse”.

Focul din exterior este exprimarea unui foc interior.

Ca şi în romanul Ion, acţiunea romanului Răscoala are două mari secvenţe: Se mişcă ţara şiFocurile, începe cu elementul de intrigă, adică discuţia din tren despre pământ între Grigore Iuga, Simion Modreanu şi Ilie Rogojinaru şi se încheie cu plecarea lui Grigore Iuga din Bucureşti, unde în gară are o nouă întâlnire cu Ilie Rogojinaru, în care fiecare-şi expune concluziile la premizele din discuţia de la începutul romanului. La această tehnică de roman sferoidal se adaugă tehnica algoritmică a analizei psihologice, precum şi o stratificare pe trei fire narative: Miron Iuga, Petre Petre, Titu Herdelea, prin care se fac ramificaţii în clasa dominantă, în structura satului şi în viaţa oraşului, a parlamentului, în politică şi presă.

Romanul Răscola este punctul de vârf în creaţia lui Liviu Rebreanu, alături de el stau Ion şiPădurea spânzuraţilor. Celelalte romane: Ciuleandra, Adam şi Eva, Gorila, Amândoisnvitmai puţin realizate.