Comentariu: Tudor Arghezi — Testament

a)  Testament este o ars poetica, fiindcă în ea sunt concentrate principalele idei estetice, mesajul, conceptele de poet şi poezie.

Titlul vrea să sugereze mesajul, tradiţia, moştenirea spirituală, pe care o generaţie o lasă altei generaţii. Literar, această idee a fost pusă în circulaţie de Ienăchiţă Văcărescu şi exprimă sentimentul patriotic al unei generaţii. Această tradiţie de literatură encomiastică era reprezentată în Muntenia de scriitori ca: Dimitrie Bolintineanu (Muma lui Ştefan cel Mare),NicolaeBălcescu (Istoria românilor sub Mihai-voievod Viteazul), Grigore Alexandrescu(Umbra lui Mircea. La Cozia). Acest filon encomiastic al literaturii de specific naţional va fi continuat de Tudor Arghezi în: Prinţul, Vodă Ţepeş, Iosif al Ungro- Vlahiei, Mănăstire, Psalmi.

Preluând sensul didactic al literaturii pe linia lui Neagoe Basarab, care, în învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, dădea fiului său regulile de comportament ale unui principe, Tudor Arghezi vrea să facă acelaşi lucru şi de aici sensul versului: „Cartea mea-i, fiule, o treaptă”. Cum sensul fundamental al literaturii este să construiască modele şi să ofere aceste modele spirituale, prototipuri umane, Arghezi oferă, în Cântare omului, o imagine a prototipului homo faber, în Născocitorul şi homo sapiens, în Cel ce gândeşte singur. Acest sens al căutărilor sale îl găsim în versurile: „Am luat cenuşa morţilor din vatră/Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră”, adică substituţie realizată de umanism, omul ca centru al universului în locul lui Dumnezeu. El împleteşte astfel problema prototipului uman cu mitul morţii, cu ritualul de incinerare, pe care-1 practicau arienii şi uneori romanii, spre a sugera unele elemente ale specificului naţional, dar şi împietrirea sa lăuntrică.

b) Tema poetul şi poezia este dezvoltată de Tudor Arghezi printr-o continuă căutare a unei definiţii poetice a conceptelor de poet şi poezie.

Poetul este un căutător, un deschizător de drumuri, un lampadofor, iar poezia este o cale, un drum, o treaptă: „Prin râpi şi gropi adânci, / Suite de bătrânii mei pe brânci”.

Poetul este o abstracţie care prinde viaţă, poezia este viaţa care se abstractizează, devenind ideal naţional: „Am luat cenuşa morţilor din vatră / Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră”.

Poetul este un militant al ideii, un ideolog, poezia este o armă ideologică: „Pe care ascultând-o a jucat / Stăpânul, ca un ţap înjunghiat”.

Poetul este o conştiinţă socială, poezia are un mesaj social-uman: „Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite / Eu am ivit cuvinte potrivite”.

Poetul este un romantic, iar poezia are un mesaj romantic, nonconformist: „Din bube, mucegaiuri şi noroi /Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”, deci o estetică a urâtului, pe care au adus-o romanticii prin Victor Hugo.

Poetul este un centru al universului, poezia este o sinteză între conţinut şi formă: „Slova de foc şi slova făurită / împărechiate-n carte se mărită”.

Poetul are un rol mesianic, iar poezia este o restaurare a omului şi a universului: „Le-am prefăcut în visuri şi-n icoane. /Făcui din zdrenţe muguri şi coroane”.

Poetul este un depozitar al datinii, iar poezia — un testament spiritual al unui popor: „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, /Decât un nume adunat pe-o carte “.

Poetul este un tribun al poporului, poezia este mesajul său: „Durerea noastră surdă şi amară / O grămădii pe-o singură vioară”.

Poetul este o conştiinţă a epocii, poezia — o emanaţie a conflictului dintre poet şi conştiinţa socială: „întinsă leneşă pe canapea / Domniţa suferă în cartea mea”.

c)  Programul estetic al lui Tudor Arghezi este alcătuit din elemente realiste, romantice, simboliste şi expresioniste.

Elementele realiste constau în prezenţa unor eroi tipici în împrejurări tipice. Astfel, tipul stăpânul, sugerat prin versul: „Stăpânul, ca un ţap înjunghiat”este dezvoltat în ciclul 1907-peizaje, sub forma personajului Coconu Alecu, arivist brutal: „Pe-Alecu Iliescu partidul liberal / L-a pus pe Olt mai mare şi, uns pe cinci judeţe”, sau prin personajul din poezia cu acelaşi titlu, Duduia. Conflictul social, sugerat prin versul: „Biciulrăbdatse-ntoarce în cuvinte”, este apoi motiv pentru tot ciclul ¡907-peizaje, dar şi în Flori de mucigai. Aderenţa la realism a lui Tudor Arghezi este exprimată deplin prin translaţia de la o concepţie vag religioasă despre lume din Psalmi, Duhovnicească, la o concepţie materialist dialectică înCântare omului, unde nu Dumnezeu, ci omul devine centru al universului, aşa cum o prefigurează în Testament.

Elementele romantice le găsim în refugiul, evaziunea în trecutul istoric sugerate prin cuvântul„hrisov”, prin evaziunea în natură sugerată prin expresii ca: „Ieşită la lumină din pădure”,apoi prin prezenţa structurilor afective: „Durerea noastră surdă şi amară”, „rodul durerii”, „zace mânia“; prin folosirea contrastului ca procedeu romantic: „Slova de foc şi slova făurită”; prin atitudinea contestatară şi nonconformistă: „Pe care ascultând-o a jucat / Stăpânul, ca un ţap înjunghiat”; prin estetica urâtului: „Din bube, mucegaiuri şi noroi”.

Elementele clasiciste sunt sugerate prin caracterul moralizator: „piscul datoriei tale”, prin caracterul didactic: „Cartea mea-i, fiule, o treaptă”, prin simbolurile muzicale, care conţin armonia şi echilibrul: „O grămădii pe-o singură vioară”.

Elementele simboliste se fac simţite printr-o prezenţă a conceptului de corespondenţă dintre microcosmos şi macrocosmos: „Robul a scris-o, Domnul o citeşte”; prin utilizarea simbolurilor sugestive: „Am luat cenuşa morţilor din vatră/Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră”; prin cosmicizarea sugerată: „Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi, /Rodul durerii de vecii întregi”.

Elementele expresioniste constau în faptul că tema, eroii, conflictul, subiectul au în vedere un proces de cunoaştere: „Făr-a cunoaşte…” Cartea mea-i, fiule, o treaptă”, „Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte”; precum şi în căutarea unor valori de arhetip: „Robul a scris-o, Domnul o citeşte”, „Domniţa suferă în cartea mea”.

Unitatea acestor elemente este dată de dorinţa lui Tudor Arghezi de a implica poetul şi poezia într-un proces de restaurare a omului şi a universului degradat, ceea ce constituie influenţa gândirii dogmatice ortodoxe asupra creaţiei sale. El caută să descopere valoarea în faptul, obiectul, omul degradat, blamat, comun. De aici cultivarea urâtului şi grotescului, pe care le preia de la Victor Hugo şi Baudelaire.

d)  Temele şi motivele universului arghezian sunt sugerate prin expresii caracteristice pentru stilul lui Tudor Arghezi.

Motivul mitic din expresia „Dumnezeu de piatr㔑devine temă în Psalm: „ Trimite, Doamne, semnul depărtării, / Din când în când, câte un pui de înger”; în Belşug: „Căci Dumnezeu, păşind apropiat”; între două nopţi: „şi-n pisc plângea Iisus” şi primeşte mereu alte valori.

Motivul statuia din expresia „Dumnezeu de piatră”  îl regăsim în In viere: „ Tiparele statuii s-au pierdut”, în Arheologie: „în care dorm statui lângă statui”, în Belşug. „Par, el de bronz şi vitele-ide piatră”, fiindcă statuia reflectă împietrirea eu-lui arghezian.

Motivul oseminte din „osemintele vărsate-n mine”, cu sens de cruce a neamului purtată de poet, devine: „cenuşa morţilor din vatră”cu sens de idealuri naţionale; apoi „în sufletul, bolnav de oseminte” din întoarcere în ţărână are sens de datini, tradiţii, iar în Dor dur avem:„Fiecare os mă doare”, adică esenţa fiinţei.

Motivul timpul, afirmat în versul: „Şi frământate mii de săptămâni”‘este dezvoltat permanent în forme variate: „La nesfârşit, ca dintr-un vârf de caier”ca în Belşug sau „ Viaţa veciei”‘ca înHeruvim bolnav.

Motivul prototipul uman este expus sub forma unei căutări în: Prinţul, Portret, Belşug, Vodă Ţepeş, pentru ca să părăsească apoi această căutare în trecut şi să vină în viaţa socială, unde găseşte eroi ca Patru al Catrincii din 1907 - peizaje, sau să se transforme în voci ideologice ca în scenariile Dalila, Focul şi lumina.

În Testament sunt prezente câteva prototipuri: Părintele (poetul), Fiul (cititorul), Străbunul, Dumnezeu, Stăpânul, Domniţa, realizaţi printr-o tipizare simbolică. Mai apoi vom găsi prototipul homo faberm Născocitorul şi homo sapiensm. Cel ce gândeşte singur. Motivulhomo sapiens este punctul de generare al motivelor: steaua (La stele), fecioara (Mitzura),durerii („durerea noastră”), vioara („pe-o singură vioară”), pasărea, cheia.

Motivul fecioara nu apare ca la Ştefan Petică („Fecioara în alb”)sau ca la Dimitrie Anghel doar sugerată („O mână albă de fantasmă”), ci printr-o tipizare simbolică de la Cântec de adormit, Mitzura până la Dalila. în Testament devine: „Domniţa suferă în cartea mea”.

Motivul pomului asociază corespondenţa: „Copacu-ntreg tresare şi se-ndoaie / Cu toate rădăcinile deodată” ca în Pia. în Testament, motivul îl găsim în versurile: ,, E-ndreptăţirea ramurei obscure /Ieşită la lumină din pădure “. în Niciodată toamna… devine un element de peisaj: „Norilor copacii le urzesc brocarte”,  iar în Descântec are o proiecţie cosmică: „Şi muguri şi ciorchini de stele”.

Motivul steaua sugerează destinul, aspiraţia, cosmicizarea, corespondenţa: „Ştiu că steaua noastră, ageră-n Tărie, / Creşte şi aşteaptă-n scripcă s-o scobor”. Steaua se împleteşte cu alte simboluri, creând un context: „Nalt candelabru, strajă la hotare / Stele vin şi se aprind pe rând/în ramurile-ntinse pe altare”, ca în Psalm, iar în Heruvim bolnav motivul îşi pierde puterea: „Stelele lui nu şi le mai trimite / Ca nişte steaguri sfinte zugrăvite”.

Motivul durerii este cel mai important motiv liric al lui Arghezi. De aceea este singurul sentiment prezent în Testament: „Durerea noastră surdă şi amară”, „Rodul durerii de vecii întregi”. El este o esenţă a lumii ca în poezia Dor dur: „Lumea plânge de necazuri”, este forma care exprimă iubirea: „ Ce sufăr mi se pare că-ţi este de durere ” este esenţa vieţii şi de aceea se sfârşeşte o dată cu ea ca în poezia Poartă cernită: